24 iulie este termenul limită pentru înscrierea absolvenților la liceu din acest an la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș. Aceștia pot beneficia de o îndemnizație de șomaj timp de șase luni, în valoare de 250 lei/lună.
Anul acesta, data absolvirii conform Legii învățământului pentru absolvenții de liceu, a fost 26 mai. Potrivit Legii 76/2002, pentru a beneficia de indemnizație de șomaj, absolvenții de liceu trebuie să se înregistreze în evidențele serviciului public de ocupare, în termen de 60 de zile de la absolvire. Termenul expiraă peste câteva zile.
”24 iulie – luni – este ultima zi de înregistrare a absolvenților de liceu. Cei care nu au făcut-o până acum, le recomandăm să se grăbească să aibă documentele necesare constând în copie după cartea de identitate și cartea de identitate în original, adeverință medicală că este apt pentru muncă și adeverința de absolvire a liceului”, informează directorul AJOFM Maramureș.
Până în prezent, s-au înregistrat în evidențele AJOFM Maramureș 685 de absolvenți. Cea mai mare pondere o dețin persoanele absolvente de liceu. La AJOFM au mai fost înregistrate și aproximativ 20 de dosare a persoanelor care au absolvit universitatea și s-au grăbit să se înregistreze la agenție.
”Recomandăm absolvenților de liceu să se concentreze puțin și să depună toate eforturile pentru a se putea înregistra pentru că acest termen este aproape de final. Dosarele de șomaj se vor putea depune începând cu data de 26 iunie. Cei care nu urmează o formă de învățământ, dacă nu și-au confirmat locurile la universități sau dacă nu și-au găsit un loc de muncă, atunci își pot depune dosarele de șomaj. Noi ne așteptăm ca în primele zile să avem solicitări foarte multe. Există totuși un termen, nu trebuie să vină toți în prima zi să își depună dosarele de șomaj. Ne așteptăm la acest lucru, ca și în fiecare an, noi înțelegem că e perioada vacanțelor și se grăbesc să meargă la mare, în concediu, dar noi am luat măsuri în acest sens și având în vedere că prestăm și alte servicii, sunt și dosarele de șomaj, pentru persoanele care provin din muncă, sunt care doresc să se angajeze, solicită repartiții și așa mai departe, pentru dosarele de șomaj am limitat numărul de dosare eliberate zilnic la 40, pentru Baia Mare”, precizează directorul AJOFM Maramureș.
Dosarele de șomaj ale absolvenților înregistrați în evidențele AJOFM vor fi preluate la sediul AJOFM Maramureș din Baia Mare și la punctele de lucru din Sighetu Marmației, Târgu Lăpuș și Vișeu. Absolvenții din Borșa vor trebui să se deplaseze la punctul de lucru din Vișeu.

Lasa un raspuns