Ziua Mondială a Sănătăţii va fi marcată mâine la Spitalul Municipal Sighet printr-o simulare de salvare a victimelor unui accident rutier. Exerciţiul se doreşte a fi o lecţie deschisă pentru publicul larg și se va desfăşura pe heliportul spitalului. Sunt invitate să participe cât mai multe persoane pentru a vedea cum procedează personalul medical în astfel de situaţii în care trebuie să salveze vieţi.
Evenimentul este organizat în premieră de către Spitalul Municipal Sighet, iar la exerciţiu vor lua parte medicii din Compartimentul de Primire Urgenţe, precum şi personalul medical din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, substaţia Sighetu Marmaţiei. Începând cu ora 13:00, heliportul spitalului se va transforma într-o scenă de accident rutier, iar cadrele medicale vor arăta celor din public ce trebuie făcut în cazul în care sunt martori ai unor asemenea evenimente tragice sau ce nu trebuie făcut pentru a nu pune în pericol viaţa celor implicaţi în accidente.
„Mâine este Ziua Mondială a Sănătăţii şi, chiar dacă această zi este dedicată diabetului în acest an, noi am decis să facem un exerciţiu organizat în incinta spitalului, împreună cu Serviciul de Ambulanţă, un exerciţiu care să simuleze o situaţie reală de accident de circulaţie cu multiple victime. Este important atât pentru noi, cei din spital, cât şi pentru cei din afară, să înţeleagă şi să perceapă modul în care se intervine în momentul în care ne confruntăm cu astfel de situaţii”, a declarat Alexandru Oros, managerul Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei.
Porţile spitalului vor fi mâine deschise pentru publicul larg, pentru ca numărul celor care vor asista la acest exerciţiu să fie cât mai mare. Reprezentanţii unităţii spitaliceşti invită, de asemenea, şi dascălii să vină însoţiţi de elevi, pentru ca această lecţie de primajutor să ajungă la cât mai mulţi tineri. Este o ocazie unică pentru sigheteni să participe la astfel de simulări şi să vadă pe viu cum se procedează în astfel de situaţii.
„Am invitat pe toată lumea, mai multe instituţii din oraş care sperăm să fie prezente, am invitat şcoli, sponsori, fiind şi un mod de a le mulţumi pentru că au fost aproape de spital de fiecare dată şi cred că va fi un succes. Este prima dată când simulăm un asemenea eveniment şi sperăm să fie în primul rând de utilitate. E o invitaţie publică şi m-aş bucura să fie cât mai mulţi oameni care să ia parte la această demonstraţie pe care o vom face”, a mai transmis managerul Spitalului Municipal Sighet, Alexandru Oros.
Ziua Mondială a Sănătăţii este marcată anual în 7 aprilie, de fiecare dată sub o altă temă. Sighetenii sunt aşteptaţi mâine la Spitalul Municipal Sighet pentru a lua parte la manifestări începând cu ora 13:00.
Lasa un raspuns