De Paști, programe speciale

Televiziunea publică a pregătit, pentru perioada 22 – 25 aprilie, programe dedicate Sărbătorii Pascale, din care nu lipsesc transmisiuni cu tematică religioasă, emisiuni şi ediţii speciale ale unor programe consacrate, concerte şi spectacole inedite, filme pentru toate vârstele. Printre acestea:

  • Slujba de Înviere a Domnului şi ediţii de sărbătoare Universul credinţei – în transmisiune directă de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, sâmbătă, 23 aprilie
  • Ediţie aniversară, de 20 de ani, „La masa de Paşti”. Iuliana Tudor ne invită alături de zeci de artişti care petrec împreună o după-amiază relaxantă, cu muzică şi poveşti frumoase. Partea I – după slujba de Înviere, iar pe 25 aprilie, de la ora 14.40, părţile a II-a şi a III-a.
  • Start pentru sezonul 8 „Vedeta populară”, chiar în Ziua de Paşti. Muzică bună, oameni frumoşi, o atmosferă caldă, cu prieteni – în casele noastre, duminică, 24 aprilie, ora 21.00.
  • Concerte şi spectacole inedite: „Tainica lumină”, un program special de cântece pascale vechi, interpretate de coruri celebre de teologi şi solişti de folclor (vineri, 22 aprilie, ora 21.00) şi Lupii lui Calancea şi Surorile Osoianu – (duminică, 24 aprilie, ora 14.30), dar şi concertul Orchestei Filarmonice din Viena la Sagrada Familia (luni, 25 aprilie, ora 10.35)
  • Filme şi documentare în premieră pentru toate preferinţele şi serialul pentru copii „Copacul magic”, premiat cu Emmy.

Sursa: TVR

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.