VIDEO | De joi, asigurarea RCA poate fi dovedită, la controlul rutier, și prin prezentarea ei pe telefon

De joi, asigurarea RCA poate fi dovedită, la controlul rutier, și prin prezentarea ei pe telefon. Existența asigurării obligatorii de răspundere civilă auto  va putea fi demonstrată cu mai multe documente și în mai multe feluri, conform unui act normativ al Autorității de Supraveghere Financiară, care se va aplica de joi. Această schimbare vine în contextul în care, până acum, dovada asigurării se putea face numai prin prezentarea în format tipărit a poliței RCA.

Așa cum reiese din Norma ASF 36/2020, care a apărut aseară în Monitorul Oficial și va intra joi în vigoare, se va modifica Norma ASF 20/2017 astfel încât dovada asigurării RCA să poată fi făcută inclusiv cu contractul de asigurare, nu doar cu polița de asigurare. Iar ambele acte o să poată fi prezentate în format tipărit sau în format electronic.

Pe deasupra, din noua normă reiese că, în lipsa acestor acteexistența asigurării RCA va putea fi verificată de autorități direct în baza lor de date. Însă acest lucru va fi valabil numai în cazul asigurărilor obligatorii emise în România.

Regula prezentării în format tipărit sau electronic va fi aplicabilă și în cazul asigurărilor RCA emise în alte state, care au valabilitate pe teritoriul României.

Până acum, dovada asigurării RCA se putea face numai prin prezentarea în format tipărit a poliței RCA, potrivit regulilor care se vor modifica joi, informația fiind confirmată recent de către Poliția Română. Asta înseamnă că de joi vor fi două documente în baza cărora se va putea dovedi existența asigurării RCA, iar acestea vor putea fi prezentate chiar și pe telefon sau pe tabletă. Plus că va exista și opțiunea verificării direct în baza de date a autorităților.

La momentul încheierii unei asigurări obligatorii, asigurătorul emite asiguratului un contract de asigurare RCA și o poliță de asigurare RCA. Practic, vorbim de două documente diferite, nicidecum de același document, astfel că nu trebuie făcută confuzie între ele.Sursa avocatnet.ro

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.