VIDEO | De interes pentru adolescenţi şi nu numai : Ghidul RELAŢII SĂNĂTOASE

În cadrul proiectului „Prevenirea agresiunilor sexuale şi a recrutării adolescenţilor prin intermediul reţelelor de socializare”, finanţat de Ambasada Ţărilor de Jos în România, Poliţia Română împreună cu Asociaţia Necuvinte, au realizat Ghidul RELAŢII SĂNĂTOASE. Partener educaţional al proiectului este Consiliul naţional al elevilor.

Materialul este destinat elevilor de liceu, adolescenţi cu vârste cuprinse între 14 -18 ani, părinţilor, profesorilor dar şi publicului larg, în scopul creşterii gradului de conştientizare a tuturor potenţialelor pericole, în diverse ipostaze de relaţionare, în special în cele intime.

Ghidul este structurat în patru capitole care acoperă tematici precum siguranţa online, relaţii sănătoase, violenţa în cuplu şi legislaţia în domeniu. El poate fi accesat gratuit accesând următorul link:

www.politiaromana.ro/prevenire/campanii-proiecte/ghid-adresat-tinerilor1605769942

„Ghidul reprezintă un material util tinerilor care doresc să se cunoască mai bine, să relaţioneze frumos cu ceilalţi, să cunoască şi să fie apţi de a trasa limite în anumite situaţii, indiferent de mediul în care relaţionează: fie online, fie offline. Totodată, capitolul care abordează Violenţa de cuplu, este cu atât mai util cu cât incidenţa actelor de violenţă domestică este în creştere iar ghidul oferă informaţii deosebit de utile pentru toate formele de violenţă stipulate în lege şi încurajează o reacţie de netolerare a tuturor comportamentelor violente” – a declarat inspector principal de poliţie Georgescu Luminiţa, sociolog în cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din Inspectoratul de Poliţie Maramureş.

„Adolescenţa implică multă curiozitate, dorinţă intensă de a relaţiona şi de a fi în centrul atenţiei celorlalţi. Din această cauză tinerii se expun uneori pericolelor, , fiindcă nu tot ce este captivant e şi sigur iar experienţele pot avea uneori consecinţe neplăcute. Informarea corectă din surse sigure, alegerea unui anturaj potrivit şi fixarea unor principii de viaţă încă de la vârsta adolescenţei sunt căile către un viitor fericit şi cu multe visuri împlinite.” – a declarat cu ocazia lansării, una dintre autoarele ghidului, comisar şef de poliţie Angela Chirvăsuţă, Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.