Datoriile pentru „verzi“ se adună: Statul are de dat înapoi 14 milioane de euro din subvenţiile amânate

Datoriile pentru „verzi“ se adună: Statul are de dat înapoi 14 milioane de euro din subvenţiile amânate

 Amânarea acordării certificatelor verzi pentru producţia de energie regenerabilă din surse eoliene, hidro şi solare începe să producă primele efecte, luna trecută circa 14 milioane de euro rămânând neîncasate de investitorii din aceste domenii.
Potrivit datelor publicate ieri de Transelectrica, compania naţională de transport a energiei, pentru luna iulie, investitorii au primit peste 607.000 de certificate verzi din cele 968.000 cuvenite, restul de aproape 361.000 fiind amânate şi urmând a fi recuperate în perioada 2017-2020.
Datele de pe bursa de energie OPCOM arată că
pentru luna iulie preţul mediu de tranzacţionare al certificatelor verzi a fost de aproximativ 40 de euro pe unitate ceea ce înseamnă că investitorii nu au mai primit certificate în valoare de 14 milioane de euro energia produsă luna trecută.
Circa 60% din această sumă le-ar fi revenit investitorilor în proiecte eoliene, în timp ce 32% ar fi trebuit să intre în contul producătorilor de energie fotovoltaică.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.