Datele provizorii ale recensământului, disponibile în 6-10 februarie

Datele provizorii ale recensământului, disponibile în 6-10 februarie

Datele provizorii ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor 2011 vor fi disponibile în perioada 6-10 februarie, iar cele preliminare în luna mai, analiza datelor fiind în grafic, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Vergil Voineagu.
"Datele provizorii vor fi gata în perioada 6-10 februarie, în mai vor fi disponibile cele preliminare, iar datele, rezultatele definitive, în anul 2013. Introducerea datelor este în grafic. Luni (9 ianuarie, n.r.) voi avea o şedinţă cu secretariatul tehnic pe tema introducerii datelor, dar din ceea ce mi s-a comunicat, procesul este în grafic", a spus Vergil Voineagu.
Recensământul populaţiei şi locuinţelor a început în 20 octombrie şi s-a încheiat pe 31 octombrie 2011. În cadrul procedurii de recenzare au apărut mai multe probleme, printre care cea legată de obligativitatea declarării Codului Numeric Personal de către persoanele recenzate.
În 1 noiembrie 2011, INS anunţa că la recensământ au fost înregistrate 8.387.153 de locuinţe şi 19.599.506 persoane, precizând că numărul persoanelor recenzate nu este echivalent cu populaţia României.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.