DAN IVAN: Putem conserva valorile tradiționale, în timp ce modernizam traiul de zi cu zi al maramureșenilor

Maramureșul este cunoscut ca păstrătorul de tradiții și obiceiuri străvechi, iar aceasta emblema pune județul nostru în topul destinațiilor preferate de romani, dar și de străini.

A doua zi de Paste este celebrata cu cinste de maramureșenii care duc mai departe tradiția, bucatele, muzica și portul popular autentic.  În mijlocul cetățenilor, au fost văzuți și candidații Alianței Dreapta Unita USR-PMP, care au participat la unele dintre cele mai cunoscute obiceiuri din Maramureș.

Pastele este prilej de sărbătoare la noi și după zilele petrecute în familie, m-am alăturat candidaților noștri la alegerile locale din județ, pentru a participa la celebrarea acestei sărbători creștine. La invitația consilierului local USR, si actualul candidat pentru funcția de primar al Municipiului Sighetu Marmației, Sorin Petrovan, am participat la Pasti în Maramureș, eveniment desfășurat la Muzeul Satului din Sighet.

Explozia de culoare a portului maramureșean, bucatele alese și muzica tradițională au readus la viată curțile și casele din cadrul muzeului și ne-au amintit de ospitalitatea și veselia maramureșenilor.

Tradiția și modernul nu trebuie sa se afle în conflict. Putem conserva valorile tradiționale, în timp ce modernizam traiul de zi cu zi al maramureșenilor și accesul tuturor cetățenilor spre cultura străveche. De aceea, în calitate de candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Maramureș, investiția în infrastructura județului este o prioritate.” a declarat senatorul Dan Ivan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.