ASF a decis astăzi că societatea Astra Asigurări va intra în faliment, decizia finală fiind anunţată la ora 15. Administrarea specială va înceta la Astra Asigurări, se încheie procedura de redresare specială, iar autorizația de funcționare a companiei va fi retrasă. UPDATE ora 15.10.. ASF a anunţat oficial că Astra Asigurări este în incapacitate de plată şi nu mai are autorizaţie de funcţionare. Compania cu peste patru milioane de asiguraţi a intrat în faliment. ”S-a întrunit Consiliul ASF și a analizat situația socității de asigurare ASTRA. Potrivit concluziilor sunt întrunite cele trei condiții legale care definesc starea de insolvență: incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu disponibilitățile bănești, scăderea valorilor marjei de solvabilitate disponibile, sub jumătate din limita minimă prevăzută de reglementările în vigoare pentru fondul de siguranță și imposibilitatea restabilirii situației financiare a societății de asigurare-reasigurare în cadrul procedurii de redresare financiară”, a anunțat Mișu Negrițoiu.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
CUTREMUR ÎN ASIGURĂRI: Astra Asigurări este în incapacitate de plată. Compania a intrat în faliment

”La 30 iunie 2015 ASTRA înregistra o marjă de solvabilitate disponibilă negativă, un coeficient de lichiditate de 0,03 și un necesar de capital de aproximativ 960 de milioane de lei. În urma analizei, Consiliul ASF a adoptat următoarele decizii:
1. Închiderea procedurii de rederesare financiară a societății ASTRA.
2. Revocarea și încetarea atribuțiilor de asministrator special ale KPMG Advisory
3. Retragerea autorizatiei de funcționare a societății ASTRA asigurări
4. Constată starea de insovență a societății ASTRA și colicită uintrarea în procedura de faliment”, a mai spus șeful ASF.
Negriţoiu a precizat că principala preocupare a ASF în perioada următoare va fi protejarea interselor clienților ASTRA și menținerea stabilității sistemului de asigurări.
Astra Asigurări, companie aflată în administrare specială, a încheiat fără succes a treia etapă a majorării de capital, pe 19 august, niciun investitor nearătându-se interesat. La ora 15, Autoritatea de Supraveghere Financiară va anunța oficial ce prevede raportul administratorului special KPMG, și ce decizie va fi luată în privința Astra.
Administratorul special KPMG a anunțat anterior că nu există șanse de reabilitare pentru companie, în lipsa majorării de capital.
Ulterior, Dan Adamescu, patronul Astra Asigurări a anunțat că poate realiza o majorare de peste 400 de milioane de lei în circa un an, cu condiția ca Astra să iasă din administrare specială, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară să aprobe preluarea AXA de către Astra Asigurări.
Lasa un raspuns