Curtea Veche  – patru premii importante pentru maratonul pro-vaccinare #BookAVax

Echipa de comunicare a editurii Curtea Veche a fost recunoscută recent cu distincţii la cele mai importante premii de PR şi marketing online, pentru o campanie desfăşurată în luna mai a acestui an. Maratonul pro-informare „Book a vax” („O carte pentru un vaccin”) a creat o dezbatere relevantă despre vaccinare şi a motivat în doar o săptămână 7.500 de persoane să vină în librării cu adeverinţa de vaccinare pentru a primi o carte în dar.

Aur la categoria Crisis & Risk Management din cadrul Romanian PR Award (cea mai importantă competiţie naţională de recunoaştere a excelenţei în domeniul Relaţiilor Publice), Aur la categoria Digital Platforms – Viral Non Video şi Silver la categoria Digital Campaigns – Others din cadrul Internetics (festivalul de inteligenţă digitală şi excelenţă în comunicarea online). Bronz la categoria Special projects din cadrul Webstock (cel mai mare eveniment de social media şi comunicare online din România) – sunt distincţiile primite până acum de echipa editurii.

Faptul că românii sunt pe ultimul loc la citit în Europa are impact direct asupra sănătăţii colective. Arma esenţială împotriva dezinformării este antrenamentul corect al minţii, realizat la orice vârstă prin lectură. Întrucât criza sanitară a fost şi este dublată de o avalanşă de fake news, editura Curtea Veche şi-a asumat misiunea de a lupta împotriva pandemiei prin combaterea dezinformării. Astfel, între 7 şi 16 mai 2021, a dezvoltat prima campanie de brand din România de susţinere a vaccinării ca decizie informată corect.

Într-o primă etapă a campaniei, editura a organizat, în paralel cu primul maraton de vaccinare al autorităţilor, un maraton-suport printr-un spaţiu virtual de discuţie: timp de o zi întreagă, printr-un live streaming, medici, psihologi, antropologi, persoane publice şi autori ai editurii au intrat în dialog cu cititorii, aducând perspective diferite asupra crizei sanitare. În cea de a doua etapă, editura Curtea Veche a oferit o carte la alegere din portofoliul său celor care s-au vaccinat în perioada 7-16 mai şi au prezentat dovada într-una dintre librăriile Diverta din Bucureşti. 100% organic, campania a ajuns la peste 6,5 milioane de români şi la cererea publicului a fost extinsă la nivel naţional.

Nu este pentru prima oară când echipa de comunicare a editurii este recunoscută cu astfel de distincţii, în trecut câştigând numeroase premii pentru campanii de promovare cu vizibilitate foarte mare sau campanii de comunicare cu impact real în comunitate. Recent, campania #TimpulSaCitim, realizată împreună cu Asociaţia Curtea Veche şi Leo Burnett Bucharest, a fost nominalizată la Global Effies 2021 şi inclusă pe lista WARC – top 100 global most effective campaigns, performanţă unică pentru o editură din România.

Sursa: Curtea Veche Publishing

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.