Curtea Constituţională va lua în discuţie în 23 octombrie sesizarea preşedintelui Traian Băsescu cu privire la Legea referendumului, şeful statului acuzând că actul normativ conţine prevederi care "înfrâng" principii constituţionale legate de exercitarea suveranităţii de către popor. Şeful statului a trimis în 21 septembrie preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
Preşedintele Traian Băsescu susţine în cerere că legea este neconstituţională deoarece contravine dispoziţiilor articolului 1, alineatul 3 din Constituţie, potrivit cărora "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate".
De asemenea, în sesizarea de neconstituţionalitate se arată că legea încalcă prevederile articolului 2, alineatele 1 şi 2 din Constituţie, prin care se stipulează că "suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum" şi că "niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu".
Traian Băsescu susţine că ar trebui ca legea să prevadă că pentru validarea referendumului este necesar un cvorum de 50% plus unu.
Stiri de actualitate:
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
Curtea Constituţională discută în 23 octombrie sesizarea preşedintelui în cazul Legii referendumului

Lasa un raspuns