Curs de bucătari pentru tineri

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș a încheiat un parteneriat de colaborare cu Primăria Municipiului Sighetu Marmației în vederea implementării proiectului ”Pregătit pentru viitor”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară 2 – Îmbunătățirea situației tinerilor din categoria NEETs.

În vederea atingerii obiectivelor proiectului, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș începe înscrierile pentru cursul de bucătar pe care îl va derula în perioada următoare în municipiul Sighetu Marmației.

Programul de formare profesională este destinat tinerilor NEEts, persoane cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani care îndeplinesc următoarele condiții:

  • nu au un loc de muncă
  • nu urmează o formă de pregătire școlară
  • nu urmează o formă de pregătire profesională
  • nu dețin firmă

Cursul are durata de 720 de ore (teorie și practică), este gratuit, iar diploma care se acordă la absolvire este recunoscută la nivelul Uniunii Europene. În plus, tinerii care frecventează cursurile și susțin examenul la finalizarea programului de formare profesională primesc o subvenție de până la 3600 de lei.

Persoanele interesate pot solicita mai multe informații și se pot înscrie la curs la punctul de lucru al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din Sighetu Marmației situat pe strada Al. Ivasiuc nr 17.

Informații suplimentare pot fi obținute la numerele de telefon:

  • 0747.561.246
  • 0783.001.127
  • 0783.001.128
  • 0783.001.129
  • 0783.002.117

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.