Curăţenia de primăvară, în plină desfăşurare la Sighetu Marmaţiei

Curăţenia de primăvară, în plină desfăşurare la Sighetu Marmaţiei

 Cei care se ocupă de spaţiile verzi din municipiul Sighetu Marmaţiei sunt puşi pe treabă. De cum avem parte de vreme bună, lucrările de primăvară au şi început. Cum era firesc, arterele principale din oraş sunt primele puse la punct. Începând de la copaci şi până la spaţiile verzi, toate reziduurile sunt îndepărtate, iar acum ne putem lăuda cu un aspect plăcut, curat şi sănătos.
Astăzi, muncitorii din cadrul firmei responsabile de spaţiile verzi au reuşit să pună la punct o zonă foarte circulată din municipiu. Încă de la primele ore ale dimineţii s-au şi apucat de treabă şi au curăţat copac cu copac strada 9 mai. Toate crengile inutile au fost îndepărtate şi transportate cu ajutorul unui utilaj la groapa de gunoi. Acum strada pare mult mai curată şi aspectuoasă, iar monumentul situat între cele două sensuri de mers răsare falnic între arborii ornamentali frumos toaletaţi. Dar şi zona părculeţului de pe aceeaşi stradă este mult mai atractivă pentru copiii care în curând vor ieşi la joacă, de îndată ce primăvara se va instala.
Dar acesta nu este singura activitate care se desfăşoară la nivelul întreţinerii spaţiilor verzi. O parte din personalul firmei responsabile muncesc zilnic pentru ca sighetenii să se bucure de un aspect plăcut al oraşului.
Cele peste 10.000 de plante sunt îngrijite permanent în sere, ca până în luna aprilie acestea să fie destul de dezvoltate pentru a fi amplasate în tot oraşul. Gama de flori şi plante pentru această primăvară va fi una mai diversificată decât în anii precedenţi. Se vor folosi atât materialele floricole care s-au înmulţit de anul trecut, dar şi multe altele noi, pentru a-i surprinde plăcut pe sigheteni.
Panseluţele însă vor ieşi din sere începând din luna martie, de îndată ce vremea va permite plantarea acestora. Ne pregătim deja de o primăvară timpurie, începând de la curăţenie şi până la plantatul florilor, astfel încât în cel mai scurt timp ne vom bucura de un spaţiu atractiv.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.