Directorul ANM, Ion Sandu, a anunţat, marţi, că în perioada 10-24 noiembrie probabilitatea pentru ninsori este extrem de redusă, dar după această dată pot apărea temperaturi scăzute şi precipitaţii mixte, însă nu sunt îndeplinite condiţiile pentru "instalarea iernii".
Premierul interimar, Sorin Cîmpeanu, a convocat o videoconferinţă cu prefecţii şi instituţiile implicate în pregătirea de iarnă, la sediul MAI, iar concluzia acestor discuţii a fost aceea că deocamdată nu sunt întrunite condiţiile pentru instalarea iernii.
"În perioada imediat următoare, 10-24 noiembrie, probabilitatea pentru ninsori este extrem de redusă, exceptând zona înaltă unde pot să apară lapoviţe sau ninsori foarte slabe. Începând cu 24 noiembrie, se răceşte puţin, dar probabilitatea pentru precipitaţii mixte este în continuare redusă, mai ales pentru zona de centru şi nord a ţării", a spus directorul ANM, Ion Sandu, participant la întâlnire.
El a explicat că iarna se instalează dacă sunt înregistrate temperaturi negative noaptea tot timpul, iar ziua temperaturi apropiate de zero.
"Aceste condiţii, din informaţiile pe care ANM le deţine în acest moment, pot să apară după 2 decembrie. Prin urmare, până în 2 decembrie poate să ningă în zona de munte şi slab la munte şi deal, dar nu sunt îndeplinite condiţiile pentru instalarea iernii", a mai spus Sandu.
Stiri de actualitate:
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
CUM VA FI VREMEA ÎN URMĂTOARELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI: Directorul ANM: În perioada 10-24 noiembrie, probabilitatea pentru ninsori e foarte redusă. Acestea pot apărea după 2 decembrie

Lasa un raspuns