Centrul Școlar de Educație Incluzivă Sighetu Marmației a organizat și anul acesta o emoționantă expoziție de picturi și desene ale copiilor români și ucrainieni ”Culori pentru pace”, cu un mesaj puternic la împlinirea a trei ani de la începerea războiului la un pod distanță.
”De-a lungul celor trei ani, am colaborat îndeaproape cu autoritățile ucrainene, cu organizațiile internaționale și cu comunitatea locală pentru a oferi sprijin celor care au avut nevoie de adăpost, hrană, asistență medicală și, cel mai important, de un loc unde să se simtă în siguranță.
Sighetenii au fost primii care au întins o mână de ajutor, oferind locuințe temporare, hrană și îmbrăcăminte. Este un exemplu clar al umanității și compasiunii care caracterizează orașul nostru. Această perioadă ne-a arătat că indiferent de obstacolele pe care le întâmpinăm, putem găsi întotdeauna resurse pentru a-i sprijini pe cei aflați în nevoie,” a declarat Vasile Moldova, primarul Municipiului Sighetu Marmației.
Lasa un raspuns