Cu Paula și Ovi la „New European Songbook”

În premieră, Televiziunea Română participă la proiectul „New European Songbook”, un format European Broadcasting Union (EBU), coproducţie Eurovision, la care artişti din mai multe ţări interpretează melodii pe un subiect comun. Tema din acest an este una de actualitate – „Back Together” („Din nou împreună”), legată de puterea muzicii de a aduce oamenii împreună şi de a contracara efectele izolării determinate de pandemia Covid-19.

La „New European Songbook 2021”, TVR este alături de alte şapte televiziuni publice din Austria, Serbia, Slovenia, Portugalia, Norvegia, Kazahstan, Franţa, videoclipurile realizate în cadrul proiectului fiind difuzate apoi de toate televiziunile participante. În România, programul intitulat „Din nou împreună – New European Songbook” va putea fi urmărit la TVR 1, joi, 30 decembrie, de la ora 21.35.

Dacă tema este comună, genurile muzicale abordare de artişti sunt foarte diverse: de la pop la jazz, glam folk, New Age, muzică simfonică sau aranjamente corale. Reprezentanţii României la acest program internaţional sunt Paula şi Ovi, iar piesa lor „See you again” („Pe curând”) – muzică şi versuri Ovi Jacobsen şi Olivia Wik – este una pop, tonică şi plină de optimism. Melodia vorbeşte despre dificultatea de a fi singur, de a nu putea împărtăşi lucrurile bune cu cei dragi şi despre bucuria revederii. Videoclipul piesei a fost realizat de echipa TVR în diferite locuri reprezentative din Bucureşti, pe parcursul verii acestui an.

Sursa: comunicat TVR. Credit foto: @ TVR – fotografii cu Paula şi Ovi

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.