Cu cosmeticele şi ciocolata în buzunar

Cu cosmeticele şi ciocolata în buzunar

În urma unei sesizări primite la dispeceratul Jandarmeriei Maramureş, din partea personalului unui supermarket situat de pe B-dul Unirii din Baia Mare, cu privire la faptul că o persoană a sustras produse din incinta magazinului, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă de jandarmerie care l-a identificat pe Alexandru C. de 22 ani, din Baia Mare, care este susceptibil de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În data de 05.02.2012, în jurul orei 19:30 Alexandru C. s-a deplasat la magazin, unde de la raionul cu cosmetice a luat un gel de ras „Gilette” şi o cremă „Nivea”, pe care le-a ascuns în haina cu care era îmbrăcat. La casele de marcat, acesta nu a achitat produsele ascunse, fapt pentru care la ieşirea din magazin a fost oprit de către personalul de pază al magazinului şi condus în camera de control, până la sosirea jandarmilor. Prejudiciul cauzat a fost recuperat şi predat pe bază de dovadă reprezentantului magazinului. Dosarul cu actele premergătoare a fost predat Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pentru continuarea cercetărilor. De asemenea, vineri 03 februarie a.c., în jurul orei 15:00, în urma unei sesizări primite la dispeceratul Jandarmeriei Maramureş din partea personalului unui supermarket situat pe B-dul Unirii din Baia Mare, referitoare la faptul că o persoană a sustras produse din incinta magazinului, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care l-a identificat pe Mircea M. de 23 ani, din Baia Mare, care este susceptibil de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În jurul orei 14:30, cel în cauză s-a deplasat la magazin cu intenţia de a face unele cumpărături. A pus în coşul de cumpărături diferite produse alimentare şi nealimentare, iar de la raionul cu dulciuri a luat două bucăţi de ciocolată „Milka” pe care le-a ascuns în geaca cu care era îmbrăcat.
Ajuns la casele de marcat, a achitat doar produsele din coşul de cumpărături nu şi ciocolată ascunsă în haină, însă la ieşirea din magazin a fost reţinut de către personalul de pază, până la sosirea jandarmilor. Dosarul cu actele premergătoare întocmite a fost predat Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pentru continuarea cercetărilor.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.