CU BAGAJELE LA UȘĂ: Școala de Artă, pe cale să se mute în noul sediu

CU BAGAJELE LA UȘĂ: Școala de Artă, pe cale să se mute în noul sediu

 Școala de Artă ”Gheorghe Chivu” din Sighetu Marmației stă cu bagajele la ușă. Reprezentanții  instituției așteaptă să fie finalizate lucrările de reparații în noul spațiu pentru a se putea muta, deoarece Paltul Cultural, clădirea în care și-a desfășurat activitatea până acum, intră într-un proces de reabilitare coordonat de Episcopia Maramureșului și Sătmarului.

Mutarea Școlii de Artă într-un nou spațiu nu a afectat activitatea instituției deoarece în această perioadă este vacanță. Nu se știe însă cum va funcționa școala din toamnă, deoarece în noua locație nu este spațiu suficient pentru toate activitățile.
 „Activitatea Școlii de Artă este ca și cea a școlilor din învățământul formal, în vacanță. Desigur, partea administrativă și profesorii sunt implicați în procesul de mutare într-un nou sediu. Noua locație pentru sigheteni și nu numai, pentru că noi avem elevi și din alte localități, va fi fostul restaurant <<Zimbrul>>. Este un spațiu relativ bun, care este în curs de amenajare de către cei care au alocat spațiu, Primăria Sighet”, a spus Ioan Tivadar, directorul Școlii de Artă ”Gheorghe Chivu”.
Lucrările de reabilitare și amenajare în noul sediu sunt executate în proporție de 80%, iar directorul școlii speră că mutarea va fi posibilă începând de săptămâna viitoare. Acest amplasament va fi însă provizoriu pentru Școala de Artă, până se va găsi o clădire în care instituția să își poată desfășura toate activitățile.
 „S-au făcut igienizări, reamenajări, pentru că acolo a fost altceva și acum se lucrează la instalația electrică, pardosele. În momentul în care s-au finalizat lucrările noi suntem pregătiți să ne mutăm, s-ar putea să fie și săptămâna viitoare. Nu este suficient spațiu, dar prin grija Primăriei am fost ajutați și cu alte spații în apropiere, de exemplu pentru pictură și iconografie nu am găsit un loc adecvat în noul spațiu și am înțeles că vom funcționa cu acestea în <<Taras Șevcenko>>. Mă bucur că există totuși fosta discotecă, care oferă posibilitatea de a avea o sală de dans”, a adăugat Ioan Tivadar.
Școala de Artă ”Gheorghe Chivu” își va relua activitatea cu publicul din 1 septembrie.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.