Sezonul 2020-2021 a fost unul cu multe încercări pentru CS Minaur. A fost însă o mobilizare pe toate planurile, iar rezultatele au apărut. Și nu e deloc ușor să termini cu două medalii, având atâtea accidentări grave, spun reprezentanții CS Minaur Baia Mare.
Fără îndoială, aceasta va fi una dintre echipele pe care iubitorii handbalului feminin din Maramureș o vor ține minte pentru că sportivele de CS Minaur Baia Mare și-au făcut treaba și echipa și-a îndeplinit obiectivele. Argint național și bronz european în cel mai bun sezon din istoria secției de handbal feminin.
Trebuie să precizăm că vorbim despre un club tânăr, înființat acum cinci ani (cu baze reale în trecut), însă Clubul Sportiv Minaur a plecat de la zero. În primul an după promovare, Minaur a terminat pe locul 10, apoi a urmat un loc 3 fără medalie, sezon înghețat în momentul în care echipa ocupa ultima treaptă a podiumului, plus calificarea în cupele europene, iar acum o dublă performanță la nivel de echipă: locul 2 în Liga Florilor MOL și locul 3 în EHF European Cup.
La toate acestea se mai adăugă unele realizări individuale. Jovana Kovacevic are șansa să fie desemnată cea mai bună marcatoare din Liga Florilor (Trofeul Simona Arghir Sandu). Mai multe jucătoare de la echipa băimăreană au participat la Campionatul European din luna decembrie 2020, la preliminariile pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo sau în cele pentru Campionatul Mondial din decembrie 2021: Laslo, Popa, Polocoșer, Seraficeanu (România), Idehn, Blohm, Massing (Suedia), Lavko și Kovacevic (Serbia), Fujita (Japonia), Araujo, De Souza (Brazilia), Rysankova (Cehia). La loturile de tineret sau junioare au fost Borș și Kerekes.
sursa foto: CS MINAUR BAIA MARE
Lasa un raspuns