Premierul ungar, Viktor Orban, a solicitat o întâlnire a cabinetului de securitate naţională, vineri, pentru a decide dacă frontiera Ungariei cu Croaţia va fi închisă, informează agenţia de presă MTI.
Orban a declarat că întâlnirea va avea loc vineri după-amiază, după ce se va întoarce în Budapesta de la summitul din Bruxelles, organizat joi pe tema crizei migraţiei.
El a precizat că toate procedurile necesare închiderii frontierei cu Croaţia sunt pregătite de autorităţi, adăugând că acelaşi nivel de protecţie poate fi impus şi la graniţa cu Serbia.
Premierul ungar a subliniat că statele grupului Visegrad, din care face parte şi Ungaria – Slovacia, Polonia şi Cehia – au căzut de acord zilelele trecute să ajute Ungaria în demersurile de protejare a frontierelor sale.
Potrivit lui Orban, în urma summitului de joi la care su participat premierii statelor UE, s-au înregistrat progrese serioase în privinţa unui acord cu Turcia privitor la situaţia refugiaţilor, dar nu a existat încă nicio decizie în privinţa închiderii frontierei dintre Grecia şi Turcia, una dintre propunerile Ungariei lansate în cadrul summitului.
În acest context, premierul ungar a adăugat că cea mai importantă propunere dintre cele şase ale Ungariei a eşuat.
Joi, înainte de întâlnirea UE, Viktor Orban avertiza asupra posibilităţii de a închide frontiera cu Croaţia.
"În caz de necesitate, Ungaria este pregătită să blocheze frontiera cu Croaţia în doar o oră, deşi cea mai bună soluţie ar fi blocarea frontierei Greciei", a declarat Viktor Orban.
"Gardul metalic construit la frontiera cu Croaţia este pregătit", a subliniat Orban înainte de reuniunea Consiliului European, care va aborda tema imigraţiei extracomunitare.
În contextul crizei extracomunitarilor, Ungaria a luat măsuri extreme antiimigraţie, inclusiv prin construirea unui gard metalic la frontiera cu Serbia, la cea cu Croaţia şi pe un segment al celei cu România.
Potrivit poliţiei naţionale ungare, 7.081 de persoane au fost reţinute, marţi, de autorităţi pentru traversare ilegală a frontierelor, cele mai multe provenind de la graniţa cu Croaţia. Doar opt persoane traversaseră ilegal graniţa cu Serbia.
De la începutul anului, 373.490 de imigranţi au pătruns în Ungaria ilegal prin frontiera zonei Schengen, provenind din Croaţia sau Serbia. Poliţia ungară a deschis dosare împotriva a 703 persoane pentru încălcarea frontierelor, inclusiv pentru 22 de persoane care au avariat gardul de la frontieră.
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: Salvamont Maramureș, alături de copii la Kinder Fest
ITPF SIGHET: Proiectul ROUA00515 FrontLine+, cooperare pentru mobilitate și control integrat în zona de frontieră România-Ucraina
FOTBAL: Academica Recea, învinsă acasă la scor de neprezentare
FOTBAL: Remiză albă între CSM Sighet și Sănătatea Cluj
VIDEO: Experimente cu însoțitori – vernisajul expoziției de pictură semnată de Pintér Zsolt în cea de a patra zi a Főtér Fesztivál 2026
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Zilele Maghiare Băimărene – urmează trei zile de programe atractive
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Muzeul Viu revine din această toamnă
NORD LITERAR: „Începuturile lumii” – o poveste de toamnă
GALERIA DE ARTĂ U.A.P.: ”VERTICAL 17 – Dialoguri în timp” la 20 de ani de la absolvirea Programului de studiu Arte Plastice
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 11 septembrie în Baia Mare
ITPF SIGHET: Percheziții în Maramureș într-un dosar de contrabandă
FOTBAL: Minaur caută, la Sântandrei, a treia victorie consecutivă în campionat
FOTBAL: FRF introduce cartonașul negru în competițiile de juniori
HADBAL: CS Minaur înfruntă Teutonii în deplasare în etapa a doua
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Sfârșit de săptămână cu multe evenimente
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Colecție de țesături indiene la Casa Maghiară Teleki – joi sunteți așteptați la vernisajul expoziției de pictură semnate de Pintér Zsolt
COLONIA PICTORILOR: Anuala Artelor 2026 – 121 de lucrări de artă, creațiile a 67 de artiști
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI: A fost lansat proiectul transfrontalier T.I.N.A.
SALVAMONT MARAMUREȘ: Marie Nordgren, vicepreședinta Comisiei Internaționale de Salvare Alpină, în Maramureș
CRIZA IMIGRANŢILOR: Ungaria va decide, vineri, dacă va închide frontiera cu Croaţia

Lasa un raspuns