Circa 200 de imigranţi şi cinci traficanţi au fost descoperiţi de autorităţile austriece la frontiera cu Ungaria, în cursul nopţii de duminică spre luni, potrivit unui oficial austriac din Ministerul de Interne, informează site-ul publicaţiei The Irish Times.
În cadrul operaţiunilor de intensificare a controalelor la frontiera cu Ungaria, autorităţile austriece au descoperit 200 de imigranţi şi au arestat cinci traficanţi care îi transportau, încercând să-i treacă graniţa ilegal.
Anunţul a fost făcut luni de Konrad Kogler, directorul general al departamentului de Securitate Publică din cadrul Ministerul de Interne, în cadrul unei conferinţe de presă.
"În orele de când am implementat aceste măsuri pe care le-am agreat cu Germania, Ungaria şi Slovacia, am reuşit să scoatem mai mult de 200 de persoane din astfel de maşini şi am reuşit să reţinem cinci traficanţi", a declarat Kogler.
În cadrul aceleiaşi conferinţe, ministrul de Interne, Johanna Mikl-Leitner, a declarat că intensificarea controalelor la frontierele ţării este o măsură legală. "Nu încălcăm normele zonei Schengen", a precizat ea.
"Vom efectua controale pentru o perioadă nedeterminată, la toate punctele importante de trecere a frontierei din regiunea estică, verificând toate vehiculele care ar putea avea ascunzători pentru persoane transportate ilegal", a declarat pentru postul de radio ORF Mikl-Leitner.
Autorităţile austriece au impus controale mai stricte, duminică, după ce 71 de cadavre ale unor refugiaţi au fost descoperite, joi, într-un camion frigorific abandonat pe o autostradă din Austria, în apropierea frontierei cu Ungaria. O coadă de autovehicule de 20 de kilometri s-a format luni pe autostrada M1 din Ungaria, care duce spre frontiera austriacă, din cauza controalelor impuse de Austria pentru a combate traficul de persoane.
Autostrada M1 şi un drum principal din apropiere sunt blocate din cauza controalelor care vizează autovehiculele ce ar putea transporta imigranţi clandestini, a informat autoritatea ungară pentru drumuri Magyar Kozut, citată de agenţia MTI.
Doar în luna iulie, circa 107.500 de imigranţi – un număr record – au pătruns pe teritoriile statelor membre UE.
Stiri de actualitate:
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
COOPERARE REGIONALĂ ȘI VIITORUL COMUNITĂȚILOR MONTANE: Județul Maramureș, reprezentat la Summitul de la Bukovel
BAIA MARE: Râul Săsar, în centrul unui amplu proiect de regenerare urbană
CRIZA IMIGRANŢILOR: Aproximativ 200 de imigranţi şi cinci traficanţi descoperiţi de autorităţile austriece la frontieră

Lasa un raspuns