La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat şi desfăşurat acţiuni pentru descoperirea şi combaterea faptelor ilicite care se comit în domeniul contrabandei cu ţigarete, a comerţului cu produse agroalimentare şi pentru protejarea populaţiei împotriva unor fapte de comerţ ilicit.
Au fost efectuate controale la sediile a 18 societăţi comerciale şi au fost verificate 16 persoane fizice. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat două infracţiuni de contrabandă, o infracţiune de evaziune fiscală şi o infracţiune privind materialele pirotehnice. Astfel, au fost indisponibilizate 1 140 ţigarete, 700 grame tutun şi 44 materiale pirotehnice. În continuare poliţiştii efectuează cercetări în vederea administrării probatoriului şi tragerii la răspundere a persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor constatate.
În cadrul aceloraşi controale poliţiştii au aplicat mai multe sancţiuni contravenţionale, a căror valoare depăşeşte suma de 13 000 de lei, au ridicat în numerar suma de 556 de lei şi au confiscat mai multe kg de cereale şi legume ce urmau a fi comercializate ilegal.
Stiri de actualitate:
PIAȚA MUNCII: Posturi disponibile în Maramureș
CONTROALE PE DRUMURI: Aproape 200 de amenzi date conducătorilor de vehicule pe două roți într-o săptămână
ISU: Accident cu trei răniți pe DN 18B
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Future Beauty – vernisajul expoziției cu creațiile unui grup de artiști doctoranzi ai Universității de Artă și Design din Cluj
ISU: Intervenție la Ocna Șugatag în sprijinul unor turiști care prezentau afecțiuni digestive
BAIA MARE premiază elevii care folosesc transportul public – Hai cu busul!
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian miercuri, 21 octombrie
VITAL: Presiune redusă miercuri, 21 octombrie în Ulmeni și localitățile limitrofe
SPECIAL: Maramureșul găzduiește Conferința Națională Salvamont 2026
POIENILE DE SUB MUNTE: Inaugurarea Muzeului Patrimoniului Ucrainean din Maramureș
DGASPC MARAMUREȘ: Noi reguli pentru contestarea certificatelor de încadrare în grad de handicap
CASA DE SĂNĂTATE MARAMUREȘ: Ziua Mondială a Osteoporozei – Prevenție, diagnostic și tratament
ITPF SIGHET: Copii în vizită la Poliția de Frontieră
SIGHET: Lucrări pe strada Xenopol și restricții temporare de circulație
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Prin campania „Maramureș, te ascultăm!”, mergem din localitate în localitate și din casă în casă
HANDBAL: Minaur va întâlni o echipă de Divizia A în optimile Cupei României
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 20 octombrie în Satu Nou de Jos, presiune redusă în Ulmeni și localitățile limitrofe
FOTBAL: István Kovács va arbitra pe Bernabeu, în Liga Campionilor
VIDEO: Salariații din DGASPC Maramureș riscă o dereglare a plății drepturilor salariale
CRIMINALITATE ECONOMICĂ: Poliţiştii continuă acţiunile pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit

Lasa un raspuns