Credincioșii,  așteptați la hramul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia

Credincioșii sunt așteptați luni, 15 august, la hramul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, Adormirea Maicii Domnului. Toti cei prezenţi la hramul Mănăstirii Rohia vor primi o masă caldă din partea credincioşilor Parohiei Groşii Ţibleşului, atât în ajun, după slujba Vecerniei, cât şi în ziua Praznicului, după Sfânta Liturghie.

Iată și programul slujbelor:

Duminică

  • ora 8.30 – Slujba Utreniei, Sfânta Liturghie și Cuvânt de învățătură;
  • ora 18 – Vecernia mare cu Litie, Acatistul Adormirii Maicii Domnului săvârşite de către Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, înconjurat de un sobor de stareţi, preoţi si diaconi. Cuvântul de învăţătură al Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin. Înainte de slujba vecerniei, va fi sfințită Icoana Maicii Domnului Paramythia (Mângăietoarea);
  • ora 21.30 – Slujba Privegherii: Utrenia, Prohodul Maicii Domnului, Paraclisul Maicii Domnului si Dezlegări. În timpul privegherii cei care se vor pregăti pot să se mărturisească şi apoi de la ora 3 să se împărtăşească.

Luni, Praznicul Adormirii Maicii Domnului

  • ora 3 – Prima Sfântă Liturghie pentru împărtăşirea credinciosilor;
  • ora 6 – Sfintirea Apei;
  • ora 6.45 – Taina Sfântului Maslu de obște;
  • ora 9 – Primirea ierarhului de către soborul slujitor. De la ora 9.30 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată în sobor de stareţi, preoţi şi diaconi de către Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, în prezenţa pelerinilor şi iubitorilor Maicii Domnului din Muntele cel sfânt al Rohiei. Cuvântul de învăţătură.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.