Luna decembrie este prima luna calendaristica de iarna si luna in care sarbatorim cele mai frumoase Sarbatori: Mos Nicolae, Craciunul sau Revelionul. Este ultima luna din an, luna meselor imbelsugate alaturi de cei dragi, a colindelor, a planurilor pentru anul ce urmeaza, dar si luna dorintelor.
Majoritatea dintre noi le indragim si le sarbatorim conform propriilor obiceiuri si traditii, acestea fiind diferite de la o zona la alta, dar si de la o tara la alta. Mai jos va prezentam cateva dintre cele mai interesante, dar si mai neobisnuite obiceiuri sau traditii sarbatorite in lume.
Norvegia este tara unde, de Craciun, oamenii isi ascund maturile, aceasta fiind una dintre cele mai neobisnuite tradiții din Ajunul Craciunului. Este o traditie veche, de multe secole, cand oamenii credeau ca vrajitoarele si spiritele rele ies afară in Ajunul Craciunului si cauta maturi cu care sa zboare. Chiar si in zilele noastre, oamenii isi ascund maturile in locul cel mai sigur din casa, pentru a nu putea fi furate.
Germania este tara din care provine traditia Craciunului. Nemtii sarbatoresc Craciunul incepand din 6 decembrie, odata cu Mos Nicolae, care vine sa le aduca cadouri intr-o sanie. Ei au si o prajitura traditionala, „casa vrajitoarei“, ce include pasta de migdale, pasca si fructe confiate. Coroana de Advent, confectionata in familie, cu ramuri verzi care sarbatoresc natura, este asezata, in aceste zile, in case. Pe aceasta se gasesc fie patru lumanari, care vor fi aprinse succesiv in fiecare duminica de Advent, fie 24 de saculete cu dulciuri si bunatati care vor fi degustate zilnic in familie.
In Bulgaria, Craciunul (“Koleda”) incepe la 12 noaptea, cand fetele tinere pregatesc o paine speciala (“Krava”) pentru al lor “Koledar” (colindator) favorit. “Koledarii” sunt tineri necasatoriti sau casatoriti recent, care, costumati cu haine traditionale, tin in maini un “Koledarka”, un baston mare din lemn de stejar sculptat. Ei fac inconjurul satului si se opresc in fiecare casa pentru a face urari si pentru a primi cadouri special preparate pentru ei. Sarbatoarea Craciunului dureaza pana in zorii zilei.
Franta
Celebra rulada „Bûche de Noël“ („Buturuga de Craciun“), o prajitura in forma unei buturugi, provine din Franta. Insa, timp de mai multe secole, francezii foloseau o altfel de buturuga, pe care nu o mancau. Ei puneau o buturuga veritabila in vatra, la intoarcerea de la slujba de la miezul noptii, alaturi de resturile celei pe care au ars-o cu un an in urma. Era o modalitate de a marca trecerea intr-un nou an. Cenusa acelei buturugi speciale era pastratăa, adeseori presarata cu sare, vin, aghiasma si chiar miere – pentru a fi dispersata apoi in diverse locuri din gospodarie, pentru a apara familia si a-i aduce prosperitate.
Grecia
Cu ocazia Craciunului, grecii isi decoreaza casele cu o mica barca. Pe 24 decembrie, oamenii merg la slujba si apoi mananca fructe uscate. Pe 25 decembrie ei sarbatoresc si ziua mortilor. Cu aceasta ocazie, familiile merg la cimitir pentru a aduce omagii celor disparuti. Cadourile sunt aduse pe 1 ianuarie de Sfantul Vasile.
Marea Britanie
Pe parcursul intregii luni decembrie, englezii isi trimit carti postale cu urari traditionale, frumos decorate, pe care le afiseaza apoi in casele lor pana in luna ianuarie. O alta traditie britanica consta in „crakers“ de Craciun – bomboane mari din hartie stralucitoare, care ascund mici cadouri si o coronita care este sparta („crack“) in timpul cinei de Craciun. Tot in Marea Britanie a debutat si traditia „Secret Santa“. Prin tragere la sorti, fiecare membru al unei familii, dintr-un mediu profesional sau dintr-o comunitate devine un Mos Craciun secret pentru o alta persoana, oferindu-i mici cadouri.
Italia
In Italia, Craciunul durează trei zile – din 24 pană in 26 decembrie. In aceasta perioada, italienii ofera dulciuri membrilor familiilor, dar si vecinilor, colegilor si prietenilor. Cadourile sunt aduse de Mos Craciun (Babbo Natale) sau Gesu Bambino. La Befana, o vrajitoare emblematica, preia stafeta pe 6 ianuarie – de sarbatoarea Regilor – si vine sa distribuie bomboane copiilor cuminti si bucati de carbune celor strengari.
Spania
In seara de 22 decembrie, milioane de spanioli urmaresc cu sufletul la gura numerele extrase la Loteria De Navidad, celebra si extrem de populara loterie spaniola de Craciun, cea mai mare loterie din lume. Fiecare participant are o sansa din sapte pentru a castiga un mic premiu, insă lozul cel mare contine unul dintre cele mai consistente premii din lume, in valoare de miliarde de euro. Aceasta loterie de Craciun, denumita si „Gordo de Navidad“, este organizata in fiecare an din 1812.
Portugalia
In Ajunul Craciunului, toata lumea participa la „slujba cocosului“ („missa do galo“) si fiecarui invitat la cina ii este oferita o portocala, in plus fata de cadourile traditionale. In soba sau in semineu arde un trunchi de maslin sau de castan, iar toti invitatii mananca „Bacahlau Cozido“, batog cu varza, cartofi si ulei de masline. Urmeaza apoi 13 tipuri de desert, simboluri ale lui Iisus si cei 12 apostoli.
Va uram tuturor un Craciun fericit!
Si nu uitati, noi va asteptam intotdeauan cu placere la sediul agentiei Mara International Tour din Bd. Unirii nr. 5, Baia Mare (vis a vis de magazinul Maramuresul), telefonic la 0262.221.038/ 0744.380.184, pe email la info@mara-tour.ro, pe pagina de Facebook www.facebook.com/mara.tour.9/ sau pe website-ul nostru www.mara-tour.ro.
Lasa un raspuns