VIDEO | COVID-19 în România: 5 decese până acum și 143 de noi cazuri de îmbolnăvire în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore în România au fost înregistrate alte 143 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus. Până astăzi la prânz în țară au fost confirmate 576 de cazuri de persoane cu COVID – 19 iar 5 persoane infectate cu coronavirus au decedat.

Dintre cele 576 de persoane confirmate pozitiv, 73 au fost declarate vindecate și externate iar 5 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din București, Craiova,  Iași și Suceava, au decedat.

Potrivit Reprezentanților Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nu se mai raportează public, la nivel national, cazuri de persoane confirmate pe judete, astfel că nu putem comunica oficial câte cazuri sunt în acest moment în Maramureș.  Reprezentanții CJSU au precizat însă ca persoanele confirmate sunt internate în spital.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 5.066 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19. Alte 72.247 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.