Convoiul Unirii a ajuns la Turda

Neobositul convoi al maramureșenilor care se îndreaptă cu inima deschisă și cu mult elan spre Alba Iulia a părăsit ieri dimineață municipiul Cluj-Napoca, pornind spre următoarea locație în care urmau să înnopteze, Tureni.  Odată plecați din Cluj, mulți dintre delegați au ales să urce Feleacul pe jos, pentru a nu obosi caii, iar în centrul localității Feleacu au fost întâmpinați de primarul comunei, alături de localnici cu steaguri în mâini și bucurie pe chipuri.

S-au intonat și în Feleacu cântece patriotice, s-au strâns mâini și li s-a urat drum bun pe mai departe, maramureșenii fiind însoțiți la pas până la ieșirea din comună. Ultima oprire a zilei de marți, unde au și înnoptat, a fost localitatea Tureni, iar la intrarea în comună au fost așteptați de edilul care a urcat alături de ei în căruță și i-a însoțit până la primărie. Caii au fost îngrijiți și hrăniți peste noapte, iar călătorii au fost primiți și omeniți cu multă căldură de locuitorii din Tureni. Azi, convoiul Unirii a poposit la Turda.

Românii urmăresc în acest moment convoiul care a pornit în 22 noiembrie, din Sighetu Marmației, și care va ajunge până sâmbătă, 1 Decembrie, în Alba Iulia, locul în care cu 100 de ani în urmă s-a înfăptuit Marea Unire. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.