Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol – Serviciul de Ordine Publică au fost angrenați, în weekend, în ample activități de prevenire şi combatere a faptelor ilegale din domeniul silvic. Activitățile desfășurate au vizat verificarea modului în care operatorii economici din domeniu respectă normele referitoare la exploatarea, prelucrarea, transportul, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase.
Astfel, polițiștii au efectuat controale pe linia transporturilor de materiale lemnoase pe raza judeţului, pentru depistarea persoanelor care efectuează ilegal transport de material lemnos.
Polițiștii au aplicat șapte sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 54.000 de lei. Ca măsuri complementare, polițiștii au dispus confiscarea a 104,382 mc materiale lemnoase, în valoare de aproximativ 20.000 de lei.
Activitățile de verificare și control au fost realizate cu sprijinul specialiștilor din cadrul Direcției Silvice Maramureș.
Lasa un raspuns