Controale privind sistemele de pază și securitate

În perioada 7-27 octombrie, polițiștii maramureșeni au executat acțiuni pentru combaterea faptelor ilegale din domeniul sistemelor de pază și securitate. S-a urmărit respectarea prevederilor legii privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Acțiunile au urmărit modul de asigurare cu mijloace și sisteme de protecție a unităților de învățământ preuniversitar și universitar, respectarea cerințelor minime de securitate, analiza de risc la securitatea fizică și implementarea măsurilor stabilite, precum și existența proiectului sistemului de securitate cu avizul de specialitate al poliției.

Au fost controale la 164 de unități de învățământ. Au fost aplicate 90 de sancțiuni contravenționale. Valoarea amenzilor a fost de 71.000 de lei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.