Controale peste controale, de la lemne până la alimentație publică și turism

La începutul săptămânii, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, în colaborare cu subunitățile teritoriale și sprijiniți de specialiștii silvici din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, au executat acțiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale din domeniul silvic.

Astfel, polițiștii au verificat modul respectării normelor referitoare la exploatarea, prelucrarea, transportul, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase de către operatorii economici.

Polițiștii au efectuat 31 de controale, fiind constatate două infracțiuni. De asemenea, au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 43.000 de lei.

Ieri, o altă acțiune a fost desfășurată de polițiștii Biroului de Investigare a Criminalității Economice din Sighetu Marmației pe linia prevenirii și combaterii evaziunii fiscale şi a ilegalităţilor ce se comit în domeniile construcţiilor,  alimentaţiei publice şi turismului.

Polițiștii au verificat 12 operatori economici din comunele Repedea, Ruscova și Poienile de Sub Munte, fiind aplicate patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.500 de lei.

Polițiștii rutieri din Sighetu Marmației au acționat în municipiu pe linie rutieră, în vederea verificării modului în care sunt respectate normele de circulație  în vigoare. Au aplicat 22 de amenzi, în valoare de 5.760 de lei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.