CONTROALE PE ȘOSELE: Acțiune în sistem cascadă desfășurată de polițiștii rutieri

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Maramureș, în colaborare cu polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Sălaj, au desfășurat o acțiune, pe raza ambelor județe, în scopul reducerii accidentelor produse pe fondul încălcării regimului legal de viteză sau a neadaptării acesteia la condițiile de drum.

Astfel, în 5 iunie, în intervalul orar 16.00 – 18.00, echipaje ale Poliției Rutiere, dotate cu aparate radar, au fost dispuse în sistem cascadă pe sectorul de drum monitorizat, pe sensul de mers dinspre județul Maramureș către Sălaj, respectiv pe DN 1C între localitățile Baia Mare și Valea Chioarului, DJ 108A între localitățile Buzești și Fărcașa și DJ 109F între localitățile Târgu Lăpuș și Coroieni, accentul fiind pus pe identificarea  conducătorilor auto care reprezentau un pericol pentru siguranța tuturor celor aflați în trafic, prin viteza excesivă cu care rulau.

Aparatele radar, amplasate în zona teritorială a județului Maramureș, au surprins și înregistrat, în doar două ore, 33 de încălcări ale pragului maxim de viteză stabilit pe sectorul de drum. Atât pentru nerespectarea regimului legal de viteză, cât și pentru alte abateri de la normele rutiere polițiștii au aplicat 40 de sncțiuni contravenționale în cuantum de peste 28.000 de lei.

În cazul a 3 conducători auto, care au fost depistați circulând cu peste 50 de km/h fața limita maximă, a fost dispusă măsura reținerii permisului de conducere.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.