Controale la lemne. S-au dat amenzi de zeci de mii de lei

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice împreună cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Cluj au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, acțiuni pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale din domeniul silvic.

Activitățile au vizat modul în care se respectă normele referitoare la exploatarea, prelucrarea, transportul, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase de către operatorii economici din domeniu, în acest sens fiind efectuate controale în fondul forestier și la depozitele unor societăți comerciale de profil. În urma acțiunilor desfășurate au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale în valoare totală de 31.000 de lei și au fost constatate două infracțiuni.

Ca măsură complementară s-a dispus confiscarea a 94,22 mc de materiale lemnoase în valoare de 24.621 lei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.