CONTROALE: 14 infracțiuni într-o singură zi au descoperit polițiștii specializați pe criminalitate economică

CONTROALE: 14 infracțiuni într-o singură zi au descoperit polițiștii specializați pe criminalitate economică

 Polițiștii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au desfășurat ieri o acțiune pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Ea a avut ca scop verificarea corectitudinii înregistrărilor pe aparatele electronice de marcat fiscale, verificarea provenienţei mărfurilor și depistarea produselor contrafăcute. 

Astfel, într-o singură zi s-au efectuat controale la 13 societăţi comerciale şi persoane fizice care au ca obiect de activitate comercializarea de produse alimentare şi nealimentare. În urma verificărilor au fost constatate 14 infracţiuni la legea privind mărcile şi indicaţiile geografice. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale şi se continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale. Totodată au fost aplicate şapte sancţiuni contravenţionale pentru abateri de la prevederile legii prind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, valoarea amenzilor aplicate fiind de 7.000 de lei. De asemenea au fost confiscate parfumuri, haine, precum și legume și fructe, a căror valoare a fost estimată la 10.000 de lei. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.