CONTRACT SEMNAT: Proiectare și execuție lucrări pentru drumul județean DJ 182B Baia Mare – Coaș

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș a semnat contractul de proiectare și execuție lucrări pentru un drum județean mult așteptat de maramureșeni: DJ 182B Baia Mare – Coaș. Valoarea acestui proiect se ridică la 11,2 milioane euro și este finanțat prin programul de investiții ”Anghel Saligny”.

Parcursul acestui proiect a fost anevoios. Procedura de licitație a fost contestată de trei ori pe parcursul unui an și jumătate, dar, alături de echipa performantă a Consiliului Județean Maramureș, am reușit să aducem clarificările necesare astfel încât acest drum să intre în reabilitare în cel mai scurt timp”, a declarat Ionel Bogdan.

Drumul are o lungime de 10,997 km, iar în lucrările de reabilitare sunt incluse: amenajarea pistelor de bicicletă și a trotuarelor, amenajarea sistemului de canalizare pluvială, reabilitarea a două poduri și construcția unui pod nou. De asemenea, acest drum va fi racordat la Pasajul Italsofa, proiect pentru care urmează să se primească autorizația de construcție și să înceapă lucrările.

”Mulțumesc întregii echipe din Consiliul Județean Maramureș pentru perseverența de care a dat dovadă în realizarea acestui proiect.Nu ne oprim! Facem în continuare proiecte concrete pentru maramureșeni și pentru Maramureș!” – a adăugat Ionel Bogdan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.