Contrabandişti reţinuţi la frontiera româno-ucraineană

Contrabandişti reţinuţi la frontiera româno-ucraineană

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Rădăuţi – I.T.P.F Sighetu Marmaţiei au depistat şi reţinut  trei persoane care au încercat  să introducă ilegal în România  peste frontiera de stat 4.000  pachete cu ţigări de contrabandă.
Ţigările în valoare de aproximativ 28.000 lei  au fost reţinute în vederea confiscării, iar persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul săvârşirii  infracţiunilor  de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă. 
In data de 12 aprilie a.c, la nivelul Sectorului PF Rădăuţi, Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera Sighetu Marmaţiei, s-a declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări in zona de responsabilitate.
Astfel în jurul orei 15.00, lucrătorii noştri au observat cu ajutorul aparaturii de termoviziune, la circa 250 m  de linia de frontieră două persoane care transportau către o anexă a unei locuinţei  mai multe colete voluminoase.
Imediat poliţiştii de frontieră au procedat la încercuirea zonei reuşindu-se reţinerea a doi bărbaţi G.Ionuţ, G. Ionel, ambii de 20 de ani,  domiciliaţi în localitatea Vicovu de Sus.
Totodată la cercetarea zonei, în locuinţa lui Vasile M. au fost descoperite 3.990 pachete de ţigări marca „ Doina”, de provenienţă ucraineană, provenite din  contrabandă.
Au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ucrainene care au informat ca au descoperit la faţa locului mai multe urme şi indicii clare că s-a desfăşurat o activitate de contrabandă, urmând a se efectua cercetarea în comun a evenimentului.
În continuarea cercetărilor s-a stabilit că la activitatea de contrabandă a mai participat şi Cristian M. în vârstă de 20 ani domiciliat în localitatea Vicovu de Sus.
G.Ionuţ şi G. Ionel sunt cercetaţi de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunilor de trecere ilegală  a frontierei de stat şi contrabandă  în formă agravantă iar M. Cristian sub aspectul săvârşirii  infracţiunii  de instigare  la  trecere ilegală  şi contrabandă în formă agravantă.
Întreaga cantitate de ţigări în valoare de  aproximativ 28.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării.
Faţă de cele trei persoane  poliţiştii de frontieră au luat măsura  reţinerii pentru 24 de ore, urmănd ca în cursul zilei de 13.04.2012 aceştia să fie prezentaţi  Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.