Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au confiscat luni peste 16.000 pachete cu țigări, ascunse într-un spațiu special amenajat în podeaua unui autoturism și la frontiera verde, marfă ce urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere.
Luni s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, pe sensul de intrare în țară, un bărbat în vârstă de 60 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în România. Polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mașinii. Astfel, s-au găsit într-un spațiu special amenajat în podeaua autoturismului 2.950 pachete cu țigări de proveniență ucraineană. Au fost confiscate, iar autoturismul a fost indisponibilizat. De asemenea, cetățeanul român a fost sancționat contravențional, de către autoritățile vamale, cu amendă în valoare de 10.000 lei.
Tot luni un echipaj al poliției de frontieră de la Sectorul Brodina a observat mai mulți bărbați care transportau colete voluminoase. Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora, moment în care bărbații au abandonat coletele și s-au retras pe teritoriul statului vecin. Pe timpul acțiunii, polițiștii de frontieră au tras două focuri de avertisment. Coletele lăsate în urmă de contrabandiști conțineau 13.780 pachete cu țigări de proveniență ucraineană a căror valoare se ridică la suma de 161.200 lei. Țigările au fost confiscate.

Lasa un raspuns