În urma unei acțiuni desfășurate la nivelul ITPF Sighetu Marmației pe linia combaterii contrabandei cu țigări, polițiștii de frontieră au descoperit şi confiscat 8.820 de pachete cu țigări, în valoare de peste 103.000 lei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.
În data de 14 septembrie polițiștii de frontieră din cadrul STPF Suceava, în cooperare cu SPF Brodina au desfăşurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări. Astfel,polițiștii de frontieră suceveni au observat în apropierea liniei de frontieră, pe direcția localității Brodina, cinci persoane care transportau colete voluminoase.
Au acționat pentru interceptarea persoanelor în cauză, fiind efectuate somaţiile legale prin voce. Deoarece persoanele nu s-au supus somaţiei, au fost executate patru focuri de avertisment în plan vertical.
Profitând de vegetaţia abundentă şi terenul accidentat, persoanele au abandonat coletele cu țigări și au fugit spre interiorul țării, nereușindu-se prinderea acestora.
S-a procedat la cercetarea zonei, ocazie cu care au fost descoperite 5 colete cu 8.820 de pachete cu țigări, de proveniență duty free. Țigările, în valoare de 103.200 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.

Lasa un raspuns