Contrabandă cu 18.000 de pachete cu țigări și un foc de avertisment

Țigări de contrabandă de peste 210.000 de lei au confiscat lucrători ai ITPF Sighetu Marmației într-o acțiune desfășurată la începutul săptămânii. Au tras și un foc de avertisment, însă contrabandiștii s-au făcut nevăzuți.

În data de 27 mai, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului PF Negrești Oaș (structură a ITPF Sighet) a observat, pe direcţia comunei Cămârzana, jud. Satu Mare, mai mulți bărbați care transportau colete voluminoase. Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză, efectuând somațiile legale prin voce, moment în care bărbații au abandonat coletele şi au fugit spre teritoriul statului ucrainean. Pe timpul acțiunii, polițiștii de frontieră au tras un foc de avertisment, deoarece bărbații nu s-au supus somațiilor legale și au fugit în Ucraina, profitând de faptul că în zona respectivă terenul este accidentat și împădurit. Au lăsat în urmă 36 de colete cu 18.000 de pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 210.600 de lei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.