VIDEO | Continuă simularea Evaluării Naţionale pentru clasa a VIII-a

Elevii de clasa a VIII-a au susținut marți a doua probă din cadrul simulării pentru Evaluarea Naţională, cea la Matematică. În județul Marammureș nu au fost înregistrate probleme deosebite. Nu au existat solicitări pentru susținerea probei în condiții speciale și nici nu au fost eliminați pentru tentativă de fraudă.

În baza datelor transmise de către comisiile de organizare din unitățile de învățământ, din totalul de 3086 de elevi înscriși, au fost prezenți 2729 de elevi, acest lucru reprezentând o rată de participare de 90,66% și 281 absenți.Un număr de 51 de unități de învățământ au avut prezență de 100%.

Cei 76 de elevi, care provin din cele 4 unități de învățământ aflate în localități carantinate zonal, vor putea susține proba după un calendar special aprobat de către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, dar nu mai târziu de data de 15 mai.

ISJ a monitorizat și desfășurarea probei, inspectorii școlari fiind prezenți în mai multe unități de învățământ din județ și urmărind respectarea strictă a prevederilor metodologiei specifice, precum și ale ordinului comun al ministrului educației și al ministrului sănătății, nr. 3235/93/4.02 privind măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2. Astăzi simularea evaluării naționale a continuat proba de limba maternă.

Rezultatele obținute de elevi la simularea probelor scrise ale examenului de Evaluare Națională vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat acestea, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru optimizarea rezultatelor examenului din vară.

sursa foto: digi24.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.