Un miliard de euro neinvestiți sau furați din lucrări de infrastructură determină pagube de 10 miliarde de euro pe viitor, și tocmai de aceea este absolută nevoie de un ministru care să stabilească clar care sunt obiectivele pentru ramura de transporturi, a declarat joi Constantin Isac, vicepreședintele Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).
‘În acest moment, noi nu acordăm niciun fel de credit celor care se ocupă de implementarea proiectelor de infrastructură. Din calculele făcute de specialiști, rezultă clar că un miliard de euro neinvestiți sau furați din lucrări de infrastructură determină pagube de 10 miliarde de euro pe viitor. Tocmai de aceea este absolută nevoie de un ministru care să stabilească clar care sunt obiectivele pentru ramura de transporturi, fie ele rutiere, feroviare sau maritime. Până acum niciun ministru de la Transporturi nu a fost în stare să producă un plan coerent, să aibă o viziune viabilă asupra a ceea ce înseamnă dezvoltarea sectorului’, a spus Constantin Isac, într-o conferință de profil
Potrivit acestuia, proiectul Master Planului de Transport reprezintă doar ‘o poveste frumoasă’, fără niciun fel de concretizare în viitor.
‘Din punctul nostru de vedere, proiectul Master Planului de Transport reprezintă doar o poveste frumoasă, care nu va avea niciun fel de aplicare pozitivă în viitor. Și dacă ne vom întâlni peste cinci ani, vom constata că lucrurile stau cam la fel în țara noastră. În plus, România se pare că își permite să nu facă niciun plan de dezvoltare pe transporturile rutiere, fapt care împiedică creșterea sectorului Transporturi și dezvoltarea economică a țării’, a mai spus vicepreședintele UNTRR.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul de improvizație ”Improjoker”, sâmbătă 17 octombrie
JANDARMII MONTANI MARAMUREȘENI: Recomandări pentru drumeții în siguranță la sfârșit de săptămână
CAMPIONII DE MÂINE: Doi sportivi din Baia Sprie vor reprezenta România la Campionatul Mondial ISKA de kickboxing
MUZEUL SATULUI BAIA MARE vă așteaptă o nouă ediție a proiectului expozițional „Arta’n șezătoare”
PAP ZSOLT ISTVÁN: Din ce în ce mai aproape momentul în care vom dezvălui macheta orașului Baia Mare
SIGHETU MARMAȚIEI: Martin Kosatka, ambasadorul Republicii Cehe în România, aflat pentru a doua oară în vizită în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 16 octombrie în Dăneștii Chioarului și Lucăcești
IPJ: Aproape 400 de autovehicule verificate în cadrul unei ample acțiuni în județ
HANDBAL: CS Minaur, egal cu CSM București
BAIA MARE: Măsuri privind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie
VIDEO: Absolvenții cu calificări tehnice au șanse foarte bune de angajare , concluzia AJOFM Maramureș în urma Bursei locurilor de muncă pentru tineri
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Intervenții de restaurare la Șura Borșa
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Equilibrum Fest – festival dedicat sănătății, echilibrului și unui stil de viață sănătos
VOLEI: Știința Explorări începe sezonul 2026-2027 cu un meci în Cupa României
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 15 octombrie în Baia Mare
SIGHET: Parteneriat pentru promovarea unui stil de viață sănătos
SIGHET: Când începe preluarea dosarelor pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței
VIDEO: Sindicatul din Administrație a propus o recalculare a inspectorilor de muncă
HANDBAL: De joi se pot ridica abonamentele pentru meciurile Minaurului
CONSTANTIN ISAC (UNTRR): Un miliard de euro neinvestiți în lucrări de infrastructură determină pagube de 10 miliarde de euro

Lasa un raspuns