CONSILIUL JUDEȚEAN MARAMUREȘ va realiza o rută alternativă peste râul Lăpuș, pentru locuitorii din Cătălina și Coltău

Consiliul Județean Maramureș va realiza o rută alternativă de traversare a râului Lăpuș pentru locuitorii din localitățile Cătălina, Coltău și zonele adiacente.

Această decizie a fost luată după ce analiza la o lună efectuată în teren asupra șantierului de pe DJ 182B Baia Mare – Coaș a arătat că, deși lucrările continuă într-un ritm susținut, complexitatea intervențiilor la podul peste râul Lăpuș poate genera riscul depășirii termenului de finalizare asumat de constructor, respectiv data de 15 septembrie 2026. Decizia a fost anunțată de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, după trei zile consecutive petrecute în șantier, alături de constructor, proiectanți, diriginții de șantier, reprezentanții Consiliului Județean Maramureș și ai Societății Drumuri și Poduri Maramureș. În această perioadă au fost analizate în detaliu toate etapele lucrărilor, atât la podul de la Cătălina, cât și pe întreg tronsonul de drum județean aflat în modernizare, pentru a identifica eventualele probleme și soluțiile necesare respectării termenelor asumate.

„Le-am promis cetățenilor din Cătălina și Coltău că, dacă la evaluarea pe care o fac după prima lună de șantier voi avea cea mai mică suspiciune că termenul de 15 septembrie ar putea fi depășit, voi găsi o soluție. Astăzi mă țin de cuvânt. Prefer să iau măsuri din timp, decât să explic ulterior de ce nu am făcut-o. Rolul nostru este să prevenim problemele, nu doar să reacționăm după ce ele apar”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Ruta alternativă va reduce timpul de deplasare către Baia Mare

În urma analizelor efectuate în teren, conducerea Consiliului Județean Maramureș a decis realizarea unei rute provizorii de traversare a râului Lăpuș, către Mocira, destinată locuitorilor din Cătălina, Coltău, zonele adiacente, dar și serviciilor de urgență. Noua rută va permite reducerea semnificativă a timpului de deplasare către municipiul Baia Mare și va elimina necesitatea ocolurilor de aproximativ 30 de minute pe traseele utilizate în prezent. În acest scop, președintele Consiliului Județean Maramureș s-a deplasat împreună cu primarul comunei Coltău, Csendes Lajos, în zona râului Lăpuș, unde a fost identificat amplasamentul optim pentru realizarea traversării către Mocira. Zona aleasă permite amenajarea unei treceri provizorii, întrucât albia râului este redusă, nivelul apei fiind de aproximativ 20–30 de centimetri.

Soluția tehnică analizată presupune realizarea unei traversări prin montarea elementelor prefabricate și executarea lucrărilor de umplutură necesare, astfel încât circulația să se poată desfășura în condiții de siguranță. În același timp, Consiliul Județean Maramureș va finanța pietruirea și aducerea într-o stare corespunzătoare a unui drum comunal cu o lungime de aproximativ un kilometru, care va face legătura dintre traversarea provizorie și rețeaua rutieră existentă. Investiția va fi realizată în parteneriat cu antreprenorul care execută lucrările la pod și cu Societatea Drumuri și Poduri Maramureș. Pentru realizarea acestei investiții vor fi parcurse toate etapele legale.

Consiliul Județean Maramureș va solicita Comitetului Județean pentru Situații de Urgență adoptarea unei hotărâri care să permită realizarea în regim de urgență a lucrărilor, având în vedere impactul asupra comunităților locale și asupra intervențiilor serviciilor de urgență.

Totodată, vor fi obținute toate avizele necesare din partea Administrației Bazinale de Apă și a autorităților competente în domeniul protecției mediului. Obiectivul administrației județene este ca această rută alternativă să devină funcțională la începutul lunii august, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de o soluție de circulație până la finalizarea podului.

Podul de la Cătălina rămâne prioritatea zero

În cadrul verificărilor efectuate în ultimele trei zile, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a analizat împreună cu constructorul fiecare etapă a graficului de execuție. Potrivit datelor prezentate în șantier, în prezent nu există probleme privind ritmul lucrărilor pe celelalte sectoare ale DJ 182B. Lucrările dintre pod și localitatea Coaș se desfășoară conform graficului, iar pe tronsonul dintre pod și localitatea Satu Nou de Jos, constructorul execută lucrările prevăzute pentru această etapă. Cele două puncte considerate critice în momentul de față sunt reconstrucția podului peste râul Lăpuș și zona Hagău, unde condițiile geotehnice întâlnite în teren diferă de cele estimate în faza de proiectare.

Nu putem trata cu superficialitate un șantier de asemenea amploare. Discutăm despre una dintre cele mai importante investiții în infrastructura rutieră județeană. Tocmai de aceea verificăm permanent fiecare etapă și cerem constructorului să respecte angajamentele asumate”, a arătat președintele Gabriel Zetea.

De ce par lucrările lente? Ce se execută, de fapt, la podul de la Cătălina

Una dintre cele mai frecvente întrebări adresate conducerii Consiliului Județean Maramureș în ultimele săptămâni este legată de numărul aparent redus de muncitori prezenți în zona podului peste râul Lăpuș. Potrivit specialiștilor implicați în execuția lucrării, această percepție este firească, însă ea nu reflectă stadiul real al șantierului. În prezent se execută cea mai importantă etapă a construcției unui pod nou, respectiv realizarea fundației, lucrări care sunt esențiale pentru siguranța viitoarei construcții, dar care sunt, în cea mai mare parte, invizibile pentru cei care privesc șantierul din exterior. Podul nou care se construiește la Cătălina are o lungime de peste 200 de metri, fiind format din podul principal peste râul Lăpuș, cu o deschidere de peste 100 de metri, și podul secundar, cu o lungime de aproximativ 70 de metri, cele două fiind unite prin zona intermediară. În această etapă, constructorul execută forajele necesare pentru realizarea fundațiilor.

Trei piloni principali vor susține podul

Structura podului presupune realizarea a trei piloni principali, amplasați în albia râului Lăpuș.

Aceștia vor prelua întreaga greutate a construcției și vor susține traficul rutier pentru următoarele decenii. Pentru ca acești piloni să fie stabili, fiecare dintre ei trebuie să fie sprijinit pe șase piloți forați, executați până la atingerea stratului de rocă. În total, numai pentru susținerea pilonilor centrali sunt executați 18 piloți forați, fiecare dintre aceștia necesitând lucrări complexe și timp de execuție. Operațiunea este realizată cu ajutorul unei foreze speciale, care execută forajele până la adâncimea stabilită prin proiect, după care fiecare pilot este armat și betonat. Abia după finalizarea tuturor acestor lucrări poate începe etapa următoare.

De ce nu sunt zeci de muncitori pe pod?

Președintele Consiliului Județean Maramureș explică faptul că această etapă nu presupune prezența unui număr mare de muncitori în jurul forezei. „În această perioadă nu este nevoie de foarte mulți oameni în zona podului. Dacă am aduce încă 40 sau 50 de muncitori doar ca să stea lângă foreză, aceștia ar fi plătiți fără să poată desfășura o activitate utilă. Constructorul își repartizează echipele acolo unde pot lucra efectiv, iar acest lucru este firesc într-un șantier de asemenea complexitate.” În fiecare zi, pe întregul șantier al DJ 182B lucrează aproximativ 100 de persoane. Dintre acestea, aproximativ 50 de muncitori sunt repartizați pe tronsonul dintre pod și Coaș, iar alți aproximativ 50 de muncitori lucrează pe sectorul dintre pod și Satu Nou de Jos.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.