Consiliul Județean și Prefectura Maramureș au inițiat o comisie mixtă pentru verificarea tăierilor ilegale de lemn din județ

În urma discuțiilor de astăzi dintre președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, și prefectul județului, Rudolf Stauder, s-a decis înființarea unei comisii mixte, formată din reprezentanți din cadrul Consiliului Județean Maramureș, Instituția Prefectului, Jandarmerie, Poliție, Poliția de Frontieră, Garda Forestieră, care vor verifica în amănunt toate informațiile apărute în spațiul public în legătură cu tăierile ilegale de lemn din Maramureș. Comisia va începe să funcționeze chiar de astăzi, va merge pe teren, va face verificările necesare, va analiza toate sesizările și la final va veni cu un raport.

De asemenea, președintele CJ Maramureș, în calitate de prim-vicepreședinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș, va propune constituirea unei comisii mixte de monitorizare silvică permanentă, alcătuită din reprezentanți ai Consiliului Județean, Instituției Prefectului, Poliției, Jandarmeriei, Poliției de Frontieră și Gărzii Forestiere, care să monitorizeze pe tot parcursul anului problemele semnalate în domeniul silvic, sesizările făcute de cetățeni, precum  și măsurile luate de autorități pentru soluționarea problemelor.

Tot pentru combaterea tăierilor ilegale de masă lemnoasă din Maramureș va fi implementat un sistem de monitorizare video a nodurilor rutiere și a zonelor vulnerabile, care va asigura monitorizarea transporturilor de lemn, precum și siguranța cetățenilor și combaterea infracțiunilor.

Pentru a crea cât mai multe suprafețe împădurite la nivelul județului Maramureș, Consiliul Județean inițiază programul  ,,Maramureș verde”, prin care vor fi mapate toate zonele despădurite, degradate, în vederea stabilirii unui calendar multianual de împăduriri masive la nivelul județului.

Ionel Bogdan, președintele administrației județene, a declarat: “Tăierile ilegale de lemn din cadrul Direcției Silvice din Maramureș reprezintă o problemă gravă, cu care, din păcate, ne confruntăm de mult timp în județ și pe care trebuie să o soluționăm de urgență.

În acest sens, astăzi am inițiat o serie de măsuri pentru combaterea infracțiunilor privind tăierile și transportul ilegal de marfă lemnoasă, precum și măsuri prin care să împădurim/reîmpădurim peste 1000 de hectare la nivelul județului Maramureș.

Astfel, începând de astăzi avem o comisie mixtă care va monitoriza toate problemele din domeniul silvic, iar de anul viitor vom monitoriza video toate zonele rutiere, pentru a ține sub control transporturile de marfă lemnoasă și pentru a combate infracțiunile din acest domeniu.

În ceea ce privește acțiunile de împădurire de la nivelul județului Maramureș, am început încă din această primăvară să organizăm acțiuni ample pentru a împăduri cât mai multe suprafețe din județul nostru.”

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.