Concursul de rezidențiat s-a amânat dintr-un motiv fără precedent

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, vineri, că examenul de rezidenţiat, care ar fi trebuit să aibă loc pe data de 17 noiembrie, va fi amânat pentru 8 decembrie, din cauză că nu are cine semna cele şapte ordine de ministru necesare.

Motivul amânării este fără precedent – nu există ministru la portofoliul Educației, deci nu are cine să semneze ordinul comun cu ministrul Sănătății pentru desfășurarea examenului de rezidențiat.

În aceast context, a fost gândit un nou calendar pentru desfășurarea concursului. Astfel, concursul național se va desfășura în data de 8 decembrie 2019. Înscrierea candidaților va avea loc în perioada 28 octombrie – 11 noiembrie 2019, transmiterea listelor cu candidaților înscriși de către direcțiile de sănătate publică județene Ministerului Sănătății se va face până cel târziu în 14 noiembrie,  iar până în 25 noiembrie va avea loc centralizarea listelor de către Ministerul Sănătății și defalcarea candidaților pe centre universitare.

În 5 decembrie vor fi afișate pe site-ul rezidențiat.ms.ro și pe site-urile facultăților de medicină și farmacie repartizările candidaților pe săli în funcție de domeniul pentru care s-au înscris.

În 17,18 și 19 decembrie este programată alegerea posturilor/locurilor de candidați în funcție de punctajul obținut iar în perioada 6-14 ianuarie 2020 semnarea contractelor individuale de muncă cu unitățile sanitare. Repartiția pe clinici de pregătire va avea loc 14-16 ianuarie 2020.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.