Ieri s-a desfășurat proba scrisă pentru ocuparea funcţiei de director executiv în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială a municipiului Sighetu Marmaţiei. 4 persoane au trecut de selecția dosarelor și s-au prezentat la proba scrisă, însă doar unul dintre candidați a fost admis.
Concursul de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de director executiv la Direcţia de Asistenţă Socială a municipiului Sighetu Marmaţiei este organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Dintre cei 4 candidați, Dumitru Gampe, Gheorghe Rus, Viorica Sacalos și Marius Gabriel Volcovinschi, doar unul a obținut punctajul necesar pentru a fi declarat admis. Este vorba despre Marius Gabriel Volcovinschi, care a obținut 92,4 puncte.
Dumitru Gambe a fost respins cu 53,4 puncte, Gheorghe Rus a fost declarat respins 56 de puncte iar Viorica Sacalos a obținut doar 38,4 puncte, în condițiile în care sunt declaraţi admişi candidaţii care au obținut minim 70 de puncte.
În conformitate cu dispoziţiile art. 63 din HG nr. 611/2008, cu modificările şi completările ulterioare, candidaţii nemulţumiţi pot face contestaţie în termen de cel mult 24 de ore de la data afişării rezultatului probei scrise la registratura ANFP.
Candidații care au trecut de proba scrisă vor susține proba de interviu mâine de la ora 14:00.

Lasa un raspuns