CONCURS: Locul 4 pentru IPJ Maramureș la StrongMan Competition

Uneori, adevărata forța a oamenilor nu se măsoară în greutățile ridicate, ci în tăria și ambiția de a tinde spre același scop. Sub această deviză au concurat și reprezentanții IPJ Maramureș  la cea de a IV-a ediție a StrongMan Competition, în Satu Mare. Concursul a reunit peste 100 de participanți din structurile de ordine publică, iar Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș a fost reprezentat de o echipă formată din doi polițiști. Eforturile depuse și performanțele fizice i-au clasat pe locul 4.

Concursul a constat în parcurgerea unui traseu aplicativ complex, realizat astfel încât să testeze anduranța, forța și rezistența la efort. Probele au fost gândite pentru a reproduce solicitările fizice întâlnite în misiunile operative desfășurate de structurile de intervenție.

Deși provin din structuri diferite și nu lucrează împreună zi de zi, un luptător din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și agent de poliție Blaga Andrei din cadrul Biroului de Ordine Publică – Poliția Municipiului Baia Mare au arătat că valorile comune pot crea legături mai puternice decât atribuțiile zilnice, subliniază IPJ Maramureș.

Sursă: IPJ Maramureș

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.