Au început înscrierile pentru o nouă sesiune de examen pentru obținerea atestatului de detectiv particular. Examenul va avea loc la data de 5 iunie 2025, la Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, iar termenul limită pentru depunerea dosarelor este de 20 de zile calendaristice înainte de data susținerii examenului. Persoanele interesate de obţinerea atestatului de detectiv particular pot depune la sediul IPJ Maramureș dosarele personale.
Examenul pentru obținerea atestatului de detectiv particular va consta într-o probă scrisă, eliminatorie, precum și în susținerea unui interviu.
Dosarul personal al candidatului trebuie să conțină următoarele:
- cerere înscriere, modelul se regăsește pe site-ul Poliției Române;
- curriculum vitae;
- actul de studii, în original;
- actul de absolvire a unui curs de specialitate detectiv particular, în original, cu excepția absolvenților unei școli postliceale de detectivi și a celor care au îndeplinit funcția de polițist ori lucrător în cadrul unei instituții publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau securității naționale;
- certificat medical și certificat de atestare psihologică, eliberate de o unitate sanitară specializată, respectiv de un laborator autorizat (cu termen de valabilitate 6 luni de la data emiterii);
- declarație din care să rezulte că îndeplinește condiția prevazută la art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea 329/2003 (nu desfășoară o activitate care implică exercițiul autorității publice);
- dovada achitării tarifului pentru susținerea examenului de atestare a cunoștintelor, stabilit în conformitate cu dispozitiile legale.
Lasa un raspuns