De Noaptea Muzeelor din 13 mai Muzeul Județean de Artă – Centrul Artistic Baia Mare pe lângă vizitarea expoziției permanente, expoziției temporare ”Avantgardă și contemporaneitate” și proiectul microexpozițional ”Hollósy Simon – Cetatea Hustului”, invită publicul la o o serie de provocări.
Publicul băimărean are ocazia de a participa la pictarea unei lucrări colective într-un spațiu amenajat sub forma unui atelier de artist.. Lucrarea realizată de vizitatori va fi expusă la intrarea în spațiul expozițional.
Totodată, pe baza unei programări prealabile, în limita a 12 participanți, se organizează un atelier de creație Op Art.
Muzeul Județean de Artă organizează și un concurs, participanții vor primi la intrarea în muzeu o fișă de participare care va conține o întrebare referitoare la artiștii a căror lucrări se regăsesc în expoziția permanentă. Primii trei participanți, care răspund corect la întrebare, vor primi un premiu format dintr-un pachet de albume și cărți editate de muzeu.
Noaptea Muzeelor se va încheia cu proiecție de filme documentare din domeniul artei băimărene.

Lasa un raspuns