Comunicat de presă – Organizația PNL Sighetu Marmației

Comunicat de presă – Organizația PNL Sighetu Marmației

Votul dat de reprezentanții coaliției PDL, UNPR, UDMR și minorități în cadrul comisiei parlamentare pentru reformă electorală a arătat încă o dată (dacă mai era cazul) duplicitatea partidului lui Traian Băsescu. 
În timp ce membrii PDL clamează, urmându-și conducătorul de la Cotroceni, continuarea sistemului de vot uninominal, reprezentanții partidului în Comisie au determinat alegerea sistemului de vot mixt (uninominal + vor pe listă) arătând astfel că pun interesul salvării PDL; aflat în plină degringoladă, înaintea principiilor folosite doar pentru a amăgi cetățenii României.
PNL și USL vor continua eforturile pentru a impune votul uninominal și scăderea numărului de parlamentari, așa cum a rezultat prin voința populară exprimată prin referendum.
În cazul însă în care Puterea va impune acest sistem de vot mixt, noua realitate legislativă va impune din partea USL, inclusiv a USL Maramureș, o unitate deplină, coeziune, forță și deplină încredere în parteneri. PNL Sighetu Marmației va aplica principii în relațiile cu partenerii săi politici și este sigur de o atitudine similară din partea acestora.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.