Un primar maramureşean nu reuşeşte să îşi încheie mandatul câştigat în anul 2012. Este vorba despre edilul comunei Remetea Chioarului, Ioan Buzdugan, în cazul căruia Agenţia Naţională de Integritate a constatat un conflict de interese care, în cele din urmă, l-a costat scump. Prefectura Maramureş a anunţat în această dimineaţă ca s-a constatat încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Remetea Chioarului.
"Prin adresa nr. 26497/G/II/14.06.2013, Agenția Națională de Integritate a comunicat Instituției Prefectului – Județul Maramureș raportul de evaluare privind constatarea conflictului de interese a domnului Buzdugan Ioan Pavel – primarul comunei Remetea Chioarului, prin încălcarea prevederilor art. 76 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare. Raportul a rămas definitiv prin decizia civilă nr. 3775/25.11.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, certificatul de grefă fiind comunicat Instituției Prefectului prin adresa nr. 47026/G/II/22.12.2015, înregistrată la instituția noastră cu nr. 12975/29.12.2015. Având în vedere comunicarea Agenției Naționale de Integritate, la data de 21 ianuarie 2016 s-a emis Ordinul Prefectului nr. 18/2016 privind constatarea încetării de drept a mandatului de primar al comunei Remetea Chioarului al domnului Buzdugan Ioan Pavel", se arată în comunicatul remis de Instituţia Prefectului Maramureş.
În iunie 2013, ANI informa că primarul localităţii maramureşene Remetea Chioarului, Buzdugan Ioan Pavel, a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de primar al comunei Remetea Chioarului, a semnat atât contractul individual de muncă al fiului său, prin care acesta este angajat pe durată nedeterminată în cadrul primăriei, cât și dispoziția prin care fiul acestuia a fost reîncadrat pe postul de inginer cadastru. Ioan Buzdugan s-a judecat cu Agenţia Naţională de Integritate însă a pierdut procesul definitiv, iar ieri prefectul Anton Rohian a constatat încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Remetea Chioarului.

Lasa un raspuns