Senatorii Comisiei economice, industrii și servicii au avizat negativ, luni, cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis privind noul Cod fiscal.
Senatorii Comisiei economice s-au pronunțat cu șase voturi pentru, unul împotrivă și o abținere ca proiectul să fie trimis spre promulgare în forma inițială adoptată de Parlament.
Senatorul Florin Constantinescu a explicat că la o cerere de reexaminare nu se pot formula amendamente.
Senatorul Cristiana Anghel consideră că "nu poate fi vorba de oportunitatea modificării Codului fiscal" și a pledat pentru menținerea proiectului în forma adoptată.
Anterior, și Comisia pentru transporturi și energie a dat aviz negativ pe cererea șefului statului.
Avizele celor două comisii sunt consultative, plenul Senatului urmând să analizeze luni cererea de reexaminare a Codului fiscal.
Pe de altă parte, tot luni, Comisia juridică a Senatului a dat aviz favorabil cererii de reexaminare a președintelui, aducând o serie de amendamente, care sunt rezultatul acordului dintre partidele parlamentare asupra noului cod Fiscal.
Stiri de actualitate:
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
COMISIA ECONOMICĂ A SENATULUI: Aviz negativ la cererea de reexaminare a Codului fiscal

Lasa un raspuns