Miercuri 28 martie poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au organizat şi executat o acţiune în vederea prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală pe linia comerţului ilicit cu legume şi fructe. Acţiunea a avut loc pe raza municipiului Baia Mare.
Cu această ocazie au fost constatate şi aplicate patru sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 12/1990 Rep., (privind regimul comerţului) în valoare de 1.500 lei. De asemenea, s-a dispus confiscarea cantităţii de 1.300 kg legume (morcovi, varză, roşii, lămâi, castraveţi, ceapă, etc.) destinate comerţului ilegal, precum şi a sumei de 100 lei, reprezentând contravaloarea unor mărfuri valorificate fără documente de provenienţă, până la venirea poliţiştilor.

Lasa un raspuns